Alocație pentru copii în Spania. Cât este alocația pentru copii în Spania? Ce trebuie să facă reprezentantul legal al copilului? Cum și unde se poate solicita alocația dacă părintele lucrează legal?

Reprezentantul legal al copilului aflat în România are dreptul să primească alocaţie pentru copii din statul în care îşi desfăşoară legal activitatea. În Spania nu există alocaţie de stat pentru copii care să se acorde necondiţionat tuturor copiilor, indiferent de veniturile părinţilor aşa cum se întâmplă în România sau în alte state europene.

Citește și: Acte necesare pentru alocaţia de stat copiilor născuţi în străinătate!

Astfel, pot obţine ajutor pentru creşterea copilului doar familiile care se încadrează în baremele de venit anual stabilite de INSS. Dacă lucrează legal, reprezentantul legal al copilului trebuie să solicite mai întâi prestaţia pentru minori în Spania.

Dacă aceştia NU au dreptul la această prestaţie în Spania (fapt dovedit prin formular european sau orice alt document în care să se specifice clar acest lucru), atunci, pentru copiii aflaţi în întreţinere în România, se poate solicita alocaţie de stat din partea statului român.

Cât este alocația pentru copii în Spania?

341 de euro pe an (28,41 euro pe lună), atunci când veniturile beneficiarului nu depășesc limita stabilită de 12.913,00 euro pe an, plus 15% pentru fiecare copil aflat în întreținere sau în plasament, începând cu al doilea copil.

Vezi tabelul privind baremele de venit anual.

Poate te interesează și: Ce trebuie să ştii dacă îţi duci copilul la şcoală în Spania

Reprezentantul legal va solicita în Spania Prestaţia pentru minor aflat în întreţinere (Prestación económica por hijo o menor a cargo). Aceasta este o sumă de care beneficiază copiii sub 18 ani, în funcţie de situaţia materială a familiei. Solicitarea se adresează birourilor Securităţii Sociale (Centros de Atención e Información de la Seguridad Social) din localitatea de domiciliu.

Vezi și: Procedurile privind obţinerea permisului de rezidenţă de către cetățenii străini în Spania

Se completează o cerere şi se anexează documentaţia solicitată. În funcţie de venitul anual al familiei, copilul va beneficia, sau nu, de această prestaţie. Pentru anul 2022 venitul anual nu trebuie să depăşească 12.913,00 euro, cuantum care se măreşte cu 15% pentru fiecare copil aflat în întreţinere, începând de la al doilea copil, inclusiv.

Alocația se poate lua de la un singur stat

Dacă, în funcţie de venitul anual al familiei, minorul nu are dreptul să beneficieze de Prestaţia pentru minor aflat în întreţinere în Spania, reprezentantul legal poate solicita în România Alocaţia de stat pentru copii, care reprezintă o sumă acordată necondiţionat de veniturile familiei, conform legii.

Cum și unde se poate solicita alocația dacă părintele lucrează legal?

Cererea de alocație de stat pentru copii, împreună cu documentaţia necesară, trebuie depusă personal sau prin împuternicit la primăria de domiciliu din ţară.

Dosarul depus va cuprinde şi formularul E 411, completat în partea B. Acesta se solicitată de la birourile Securităţii Sociale din Spania. Se mai poate depune orice alt document eliberat de această instituție din Spania care să dovedească faptul că împuternicitul legal al copilului nu este îndreptățit să beneficieze în Spania de prestaţia pentru copil aflat în întreţinere.

Cum poti lua alocatie pentru copii

Surse: https://madrid.mae.ro/local-news/1282 / Blog DiasporaMadrid.com

Alocație pentru copii în Spania!


Dorim să vă oferim acces exclusiv și imediat la cele mai bune informații.

Abonează-te la blog prin email.

Urmărește DiasporaMadrid.com pe Telegram şi Google News!

Vei primi notificări prin email sau direct pe telefon când vor fi publicate articole noi.