Legiunea Regală Britanică a aniversat 100 de ani de existenţă

Diaspora Madrid

Legiunea Regală Britanică a aniversat 100 de ani de existenţă

100 de ani, aniversare, centenar, existenta, Legiunea Regală Britanică, Marea Britanie, Prinţul Charles, UK

Legiunea Regală Britanică a aniversat 100 de ani de existenţă. Pe data de 15 mai a.c., Legiunea Regală Britanică (R.B.L.) a sărbătorit 100 de ani de la înfiinţarea ei în 1921. Legiunea Regală Britanică este o organizaţie de binefacere care oferă sprijin şi ajutor celor care au servit în cadrul armatei britanice şi familiilor lor.

La orele 9.00, la Londra a avut loc o ceremonie specială de depunere de coroane la memorialul Cenotaf pentru a marca Centenarul Legiunii, cu participarea preşedintelui naţional al R.B.L. lt. gen. (retd) James Bashall şi reprezentanţi ai Marinei Regale, Armatei Britanice, Forţelor Aeriene Regale Britanice şi a Marinei Comerciale.

A.S.R. Prinţul Charles, membru al Legiunii, a transmis cu ocazia sărbătoririi Centenarului un mesaj video prin care a apreciat dedicarea şi munca depusă în slujba veteranilor şi a comunităţii forţelor armate. Acesta a urat un ”La mulţi ani” foarte special şi fericit tuturor de la Legiunea Regală Britanică.

Vezi și:

Se apropie termenul limită pentru cei cu venituri impozabile în țară sau străinătate!

Români blocaţi pe aeroporturile din Spania după ce România a inclus această ţară în lista galbenă

Logo “2021 – Anul Tudor Vladimirescu”

În întreg Regatul Unit, dar şi în alte ţări, branşele Legiunii au organizat depuneri de coroane şi activităţi de sărbătorire a Centenarului.

Corespondent: Ion-Marius Tatomir

Legiunea Regală Britanică a aniversat 100 de ani de existenţă


Dorim să vă oferim acces exclusiv și imediat la cele mai bune informații.

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog. Vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Abonează-te la blog prin email

[jetpack_subscription_form show_subscribers_total=”false” button_on_newline=”false” custom_font_size=”16px” custom_border_radius=”0″ custom_border_weight=”1″ custom_padding=”15″ custom_spacing=”10″ submit_button_classes=”” email_field_classes=”” show_only_email_and_button=”true”]

Pe lângă rețelele de socializare precum gab.com, Facebook, Twitter, Instagram, tecunosc, VK și canalul nostru video YouTube.

Urmărește știrile DiasporaMadrid.com pe Telegram.

Lasă un comentariu