Cadavrul unei sibience ucisă în Spania a fost predat familiei abia după trei ani!

Diaspora Madrid

Cadavrul unei sibience ucisă în Spania a fost predat familiei abia după trei ani!

3 ani, cadavrul, Familie, predat, romanca, ucisa, Zaragoza

Cadavrul unei sibience ucisă în Spania a fost predat familiei pentru înmormântare după trei ani de la crimă. Procurorii au refuzat în mod repetat solicitările părinților pentru că se dorea o nouă autopsie. Pe 21 noiembrie 2021, s-au împlinit trei ani de la crima Mariei Marian.

Maria Marian a fost ucisă la finalul anului 2018, în Spania. De atunci, până la începutul acestui an, părinții nu i-au putut organiza înmormântarea, scrie Turnul Sfatului, care citează ziarul spaniol Heraldo.

Tânăra originară din Sibiu, a fost împușcată de doi bărbați în fața unei ferme din Movera, Zaragoza. Numai la finalul anului trecut magistrații au admis înmormântarea cadavrului.

La mijlocul lunii decembrie 2021, noul procuror a autorizat în sfârșit predarea cadavrului către familie. Acesta a declarat că nu înțelege cum a reușit justiția spaniolă să le prelungească suferința pentru așa mult timp.

Părinții Mariei Marian, care avea 28 de ani când a fost ucisă, l-a abordat în primăvara anului trecut pe procurorul de atunci al cazului pentru a-l face să înțeleagă că și răbdarea își are limitele ei.

La insistența avocatului familiei s-a pus capăt unei așteptări enorm de lungi

Aceștia au făcut-o după ce procurorul a refuzat încă o dată predarea cadavrului. Magistratul susținând că ancheta este în curs de desfășurare și că ar putea fi necesară o a doua autopsie a cadavrului.

Însă la insistența avocatului familiei, Cristian Anghel, tot român, și intervenția Tribunalului Provincial din Zaragoza, s-a pus capăt unei așteptări enorm de lungi. Decizia a venit la mijlocul lunii decembrie.

Român prins în flagrant după ce a furat doi porci iberici de la o fermă din Toledo

Magistratul care a preluat cazul a cerut la finalul anului trecut rudelor decedatei să furnizeze detaliile societății de pompe funebre care urma să se ocupe de repatrierea cadavrului la Sibiu.

Totuși, acesta nu e finalul tragediei acestei familii. În urma problemelor provocate de justiție, mama tinerei se află sub control psihiatric și atât soțul ei, cât și cealaltă fiică a lor. Aceștia susțin că nu pot să renunțe la medicamente.

Victimă a unui asasin lituanian

Un lituanian și mai mulți membri ai aceleiași familii au fost arestați în urmă cu trei ani pentru uciderea sibiencei, însă dosarul a trenat.

Sora tinerei care a fost împușcată a declarat că în noaptea crimei a văzut doi bărbați cu glugă la ferma în care locuiau. Într-un final au fost opt ​​persoane care în cele din urmă au fost cercetate pentru presupusa implicare în eveniment.

Investigația nu au fost ușoară și procurorii au avut nevoie de șapte luni pentru ca polițiștii să-i aresteze pe presupușii făptuitori.

Anchetatorii sunt convinși că lituanianul Aivaras S. a fost cel care a deschis focul asupra Mariei Marian. Suspectul a negat categoric și a declarat că nici măcar nu se afla în Movera în acea zi.

Acesta nu știa că poliția avea două probe care îl plasau la locul crimei. Procurorii au prezentat mănușa de latex pe care se pare că a pierdut-o atunci când a fugit de la locul faptei și din care a fost extras ADN-ul său. De asemenea și geolocalizarea dată de telefonul său l-au dat de gol.

Vezi și:

Ce este certificatul digital de persoană fizică în Spania și cum se obține?

Sărbători legale în Spania. Vezi calendarul spaniol cu zilele libere pentru anul 2022!

Surse:

Cadavrul unei sibience ucisă în Spania a fost predat familiei abia după trei ani!


Ultimele articole:


Dorim să vă oferim acces exclusiv și imediat la cele mai bune informații.

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog. Vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Abonează-te la blog prin email

[jetpack_subscription_form show_subscribers_total=”false” button_on_newline=”false” custom_font_size=”16px” custom_border_radius=”0″ custom_border_weight=”1″ custom_padding=”15″ custom_spacing=”10″ submit_button_classes=”” email_field_classes=”” show_only_email_and_button=”true”]

Suntem prezenți și pe rețelele de socializare precum: gab.com, Facebook, Twitter, Instagram, tecunosc, VK și YouTube.

Urmărește știrile DiasporaMadrid.com pe Telegram.

Lasă un comentariu


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.