Ar trebui ca Spania să revendice locul al doilea după neregulile de la Eurovision?

Diaspora Madrid

Ar trebui ca Spania să revendice locul al doilea după neregulile de la Eurovision?

Chanel Terrero, EBU, España, Eurovision Song Contest, Romania

Ar trebui ca Spania să revendice locul al doilea după neregulile de la Eurovision? Organizatorii recunosc că “au fost identificate anumite neregularităţi în procesul de vot” al juriilor, printre altele, ale României. Astfel, voturile reale ale acestora au fost înlocuite cu cele ale altor țări „cu un palmares similar”.

Nu există concurs Eurovision fără controverse. Ediția din acest an, cea din 2022, desfășurată la Torino, are și ea controverse. Iar controversa este într-o oarecare măsură serioasă. Deoarece anumite nereguli în votul juriilor din șase țări ar dăuna clasamentului final de la Eurovision. Astfel, Chanel, artista spaniolă putând să se claseze pe locul al doilea.

Nereguli la Eurovision

Lista celor șase țări implicate în aceste schimbări de vot la Eurovision 2022 a fost făcută publică. Acestea ar fi următoarele: Azerbaidjan, San Marino, Muntenegru, România, Georgia și Polonia.

Dintre aceste țări, România a fost prima care și-a ridicat vocea. Televiziunea publică română (TVR) a denunțat faptul că cele 12 puncte ale juriului său la Eurovision 2022 au revenit de fapt Republicii Moldova și nu Ucrainei, așa cum s-a reflectat în urma estimării făcute de EBU.

Vezi și:

Muzeul etnografic „Pamfil Albu” din Lupșa la Noaptea Muzeelor 2022

Se vorbește chiar de o eroare relevantă în votul românilor pentru reprezentanta Spaniei, Chanel Terrero. A fost surprinzător faptul că o țară cu o relație atât de apropiată cu Spania a acordat doar un punct artistei catalane. Potrivit unor surse din TVR, România i-a acordat de fapt 10 puncte Spaniei.

Ar trebui ca Spania să ceară o revizuire a votului?

Aceasta este întrebarea de un milion de euro :). Probabil că nu se va face și nu se va putea pretinde nimic.

Aceste nouă puncte în plus ar oferi Spaniei locul al doilea în clasamentul final al Eurovision 2022, deoarece Chanel a terminat la șapte puncte în spatele Marii Britanii în clasamentul final, cu 459 de puncte față de cele 476 ale reprezentantei britanice.

Dar dacă vă uitați la voturile României, ar trebui să vă uitați și la celelalte cinci țări care au avut nereguli. Una dintre aceste țări este San Marino, al cărei juriu a acordat 12 puncte pentru Chanel. În total, opt țări i-au acordat reprezentantei spaniole punctajul maxim: San Marino, Malta, Suedia, Portugalia, Armenia, Irlanda, Australia și Macedonia.

Sursa articol: diariovasco.com

Ar trebui ca Spania să revendice locul al doilea după neregulile de la Eurovision?


Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog. Vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Abonează-te la blog prin email

[jetpack_subscription_form show_subscribers_total=”false” button_on_newline=”false” custom_font_size=”16px” custom_border_radius=”0″ custom_border_weight=”1″ custom_padding=”15″ custom_spacing=”10″ submit_button_classes=”” email_field_classes=”” show_only_email_and_button=”true” success_message=”Succes! A fost trimis un email pentru a-ți confirma abonamentul. Te rog găsește emailul acum și dă clic pe „Confirmă urmărirea” pentru a începe abonarea.”]

Pe lângă rețelele de socializare precum gab.com, Facebook, Twitter, Instagram, tecunosc, VK și canalul nostru video YouTube.

Urmărește știrile DiasporaMadrid.com pe Telegram.

Lasă un comentariu