22 de pasageri ai cursei aeriene Madrid-Sibiu, plasați în carantină. Un număr de 22 de persoane din cei 151 de pasageri ai cursei aeriene Madrid-Sibiu (W6 3778) de vineri seară au fost plasate în carantină. De asemenea, un pasager care a fost depistat cu COVID-19 a fost plasat în izolare, informează Poliţia Română.

Un bărbat din judeţul Alba a fost depistat cu COVID-19, în noaptea de vineri spre sâmbătă, cu ajutorul unui câine poliţist, special antrenat, în Aeroportul Internaţional din Sibiu. Pasagerul a ajuns de la Madrid și este vaccinat cu două doze de imunizare, potrivit directorului general al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), colonelul Daniel Chelcea.

“Pasagerul 1 a fost depistat de câinele antrenat, iar la testul rapid efectuat de personalul DSP acesta a ieşit pozitiv. A fost preluat de un echipaj SMURD şi transportat în Unitatea de Primiri Urgenţe pentru investigaţii de specialitate şi confirmare sau infirmare probabilă a bolii, acesta urmând a fi izolat la adresa declarată. Persoana depistată pozitiv avea cele două doze de vaccin făcute”, a precizat Chelcea.

Pasagerul prezenta simptome ale bolii, fiind declarat pozitiv şi la testul PCR efectuat la Spitalul Judeţean, a confirmat directorul adjunct al DSP Sibiu, Adela Morar.

Vezi și:

Un român agresează un bărbat din Lleida pentru a-i fura telefonul mobil și îl lasă inconștient

Bucureşti – Gran Canaria. Din noiembrie o nouă rută cu avionul către Spania!

Diaspora: Fără copii xerox, pentru servicii consulare

În aeronava care a sosit vineri noaptea de la Madrid la Sibiu, câinii poliţişti au indicat ca suspect de COVID-19 şi un al doilea pasager, însă acesta a fost testat negativ, scrie Agerpres. Urmează ca aceasta să intre în carantină 14 zile, cu recomandare de testare PCR în ziua 5.

Cea de-a treia persoană semnalată de câine a prezentat documente de ieșire din boală, din data din 17.07.2021.

Căini antrenați special, luni de zile

Aeroportul Internaţional din Sibiu este singurul din România unde echipe de câini special antrenaţi pot depista semne ale infecţiei cu SARS-CoV-2, la pasageri. Animalele au fost antrenate luni de zile folosindu-se mostre de transpiraţie de la pacienţi cu COVID-19, au precizat autorităţile locale.

Instructorii asigură că aceşti câini nu au cum să muşte vreun pasager. De asemenea, nu reprezintă vreun pericol nici pentru persoanele alergice deoarece animalele nu pot ajunge cu botul efectiv la om; ci îl pot doar mirosi printr-un perete de protecţie, prevăzut cu găuri.

Sursa: agerpres.ro

22 de pasageri ai cursei aeriene Madrid-Sibiu, plasați în carantină


Dorim să vă oferim acces exclusiv și imediat la cele mai bune informații.

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog. Vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Abonează-te la blog prin email

Pe lângă rețelele de socializare precum gab.com, Facebook, Twitter, Instagram, tecunosc, VK și canalul nostru video YouTube.

Urmărește știrile DiasporaMadrid.com pe Telegram.