Zborurile dintre Spania și România suspendate încă 14 zile. Ministrul Marcel Vela a anunțat luni seară principalele prevederi ale ordonanței. Ordonanța vizează, în special, relaxarea regimului de restricții impus persoanelor peste 65 de ani dar și prelungirea unor restricții de zbor către și din mai multe zone de risc.

Principalele declarații ale ministrului Marcel Vela:

  • Zborurile către țări care au fost deja suspendate 14 zile – Va trebui prelungită măsura suspendării zborurilor către Spania, pentru încă 14 zile, din 28 aprilie. Am prelungit suspendarea zborurilor spre Austria, Belgia, Elveția, SUA, Marea Britanie, Olanda, Turcia și Iran pentru 13 zile, din 2 mai până în 14 mai inclusiv. Se prelungește suspendarea zborurilor către Italia din 3 mai, valabilă până în 14 mai. Tot aici intră și Franța și Germania, pentru zece zile, din 5 mai.
  • Persoanele peste 65 de ani pot circula de la 7.00-11.00 și de la 19.00-22.00 pentru cumpărături, îngrijirea de minori, activități fizice individuale, pentru nevoile animalelor de companie. E nevoie de declarație pe proprie răspundere.​
  • Operatorii economici care comercializează alimente și produse de strictă necesitate vor organiza programul pentru a facilita accesul persoanelor peste 65 de ani în cele două intervale orare.​
  • Rămâne valabilă permisivitatea pentru transporturile de marfă, de corespondență sau care asigură servicii medicale de urgență sau aterizări tehnice necomerciale.

Mulți m-au întrebat cum va arăta relaxarea:

  • Va fi graduală, iar după 15 mai trebuie să fim cu atât mai responsabili.
  • Știu că se apropie 1 mai, că vremea e frumoasă, dar e momentul să ne analizăm prioritățile și să ne dăm seama de ce contează cu adevărat: sănătatea și protejarea celor dragi.
  • Sunt sigur că veți da dovadă în continuare de responsabilitate, implicare, solidaritate și patriotism.

Zborurile dintre Spania și România suspendate încă 14 zile

Sursa: https://romania.europalibera.org


Dorim să vă oferim acces exclusiv și imediat la cele mai bune informații.

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog. Vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Abonează-te la blog prin email

Suntem prezenți și pe rețelele de socializare precum:

Facebook, Twitter, Instagram, VK, tecunosc și canalul nostru video YouTube.

Urmărește știrile DiasporaMadrid.com pe Telegram.