Un bărbat este arestat după ce și-ar fi ucis partenera româncă în Palos de la Frontera (Huelva)

Diaspora Madrid

Un bărbat este arestat după ce și-a ucis partenera româncă în Palos de la Frontera (Huelva)

african, barbat, Huelva, Palos de la Frontera, romanca, Spania, ucisa

Un bărbat este arestat după ce și-a ucis iubita româncă în Spania. Atât agresorul, cât și victima lucrau în campania de recoltare a căpșunilor și aveau o relație, deși nu locuiau împreună. Potrivit primarului, victima plănuise să meargă la poliție pentru a denunța „hărțuirea” la care era supusă de partenerul său.

Garda Civilă a arestat un bărbat de naționalitate maliană ca presupus autor al unei înjunghieri. Acesta și-a ucis partenera, de naționalitate română, la primele ore ale dimineții de marți. Crima a avut loc într-o casă din zona Las Arenillas din orașul Palos de Frontera (Huelva).

Închisoare fără cauțiune pentru bărbatul din Mali care și-a ucis fosta parteneră româncă!

După cum a explicat primarul comunei, Carmelo Romero, faptele au fost înregistrate marți, în jurul orei 1.10. La aceea oră, poliția locală a primit primele apeluri care alertau despre incident.

Alarma a fost dată de una dintre colegele de apartament ale femeii, care a găsit cadavrul când s-a întors acasă. La sosirea la fața locului, agenții, au găsit victima înjunghiată cu un cuțit în spate.

Câteva minute mai târziu, într-o casă din centrul municipiului, presupusul agresor a fost arestat de Garda Civilă.

În declarații pentru ‘Canal Sur Radio’ preluate de Europa Press, Romero a detaliat că atât agresorul cât și victima lucrau în campania de recoltare a căpșunilor și întrețineau.

Deși nu locuiau împreună, cei doi aveau o relație de cuplu.

Victima urma să îl denunțe pe agresor pentru hărțuire

Victima și presupusul agresor aveau o relație de câteva luni, pe care ea a decis să o încheie. Bărbatul, de origine africană, nu a acceptat această nouă situație și, potrivit martorilor, a hărțuit-o „sistematic” pe femeie. Românca, în vârstă de 34 de ani, locuia împreună cu alte două colege.

Potrivit primarului, victima plănuia să meargă la poliție pentru a denunța „hărțuirea” la care era supusă de către partenerul său, care insista ca ei să locuiască împreună. Dacă se va confirma că este vorba de un caz de violență de gen, ea va fi a cincea victimă mortală de până acum în acest an 2023 în Andaluzia.

Locuitorii din Palos de la Frontera au păstrat un minut de reculegere în fața primăriei pentru românca ucisă.

Sursa: vozpopuli.com

Un bărbat este arestat după ce și-ar fi ucis partenera româncă în Palos de la Frontera (Huelva)


Dorim să vă oferim acces exclusiv și imediat la cele mai bune informații.

Abonează-te la blog prin email.

Urmărește DiasporaMadrid.com pe Telegram şi Google News!

Vei primi notificări prin email sau direct pe telefon când vor fi publicate articole noi.

Lasă un comentariu


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.