Spania impune obligația testului PCR negativ la frontiera cu Franța

Diaspora Madrid

Spania impune obligația testului PCR negativ la frontiera terestră cu Franța pentru toți călătorii

Franta, granita, Portugalia, restrictii granita Spania, Testul PCR negativ este obligatoriu

Spania impune obligația testului PCR negativ la frontiera cu Franța. Autorităţile spaniole au anunţat, sâmbătă, obligativitatea unui test PCR negativ, realizat cu cel puţin 72 de ore înainte, la intrarea în Spania a oricărei persoane pe la frontiera terestră cu Franţa (șosea sau tren).

Spania va solicita călătorilor, care sosesc pe șosea sau cu trenul din Franța, un PCR negativ. Decretul a fost publicat sâmbătă în Monitorul Oficial al Statului (BOE). Sunt scutiți de această nouă măsură profesioniștii din transportul rutier în exercitarea activității lor profesionale. De asemenea, lucrătorii transfrontalieri și rezidenții din zonele de frontieră, pe o rază de 30 de kilometri în jurul locului de reședință.

„Toate persoanele, cu vârsta peste șase ani, provenind din zone cu risc din Franța, care sosesc în Spania pe cale terestră trebuie să aibă un test PCR (RT-PCR), un test TMA sau un alt tip de test de diagnosticare pentru SARS-CoV -2 privind tehnicile moleculare echivalente, cu un rezultat negativ, efectuate în cele 72 de ore anterioare sosirii”, scrie în BOE.

Spania va testa vaccinurile la copii. Vaccinarea în masă a copiilor „până la începutul anului 2022”

De asemenea se specifică că „zonele de risc sunt înțelese ca fiind toate zonele din Franța clasificate de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor cu un nivel de risc de roșu închis, roșu, portocaliu sau gri”.

Pentru a intra în Franța din orice altă țară a Uniunii Europene este obligatoriu un test negativ RT-PCR. Măsura este valabilă de la 31 ianuarie pentru toți călătorii (cu vârsta de la 11 ani). Indiferent dacă aceștia ajung pe cale aeriană, maritimă sau terestră. Testul biologic trebuie să fie negativ covid-19 și să fi fost realizat cu 72 de ore înainte.

Granița cu Portugalia a fost, de asemenea, închisă

Acest ordin intră în vigoare la trei zile de la publicare. Măsura va dura până când guvernul spaniol va declara sfârșitul situației de criză a sănătății cauzată de covid-19. Regimul de sancțiuni în caz de nerespectare este prevăzut în Titlul VI din Legea generală a sănătății publice 33/2011.

Se reintroduc controalele la granița dintre Spania și Portugalia începând de duminică

Începând cu 23 noiembrie, anul trecut, călătorilor care părăseau Franța li se cerea să aibă un PCR negativ cu 72 de ore în avans pentru a intra în Spania prin aeroporturi sau porturi maritime (cu excepția copiilor cu vârsta sub șase ani).

Acest ordin, urmează să intre în vigoare marţi (30 martie). Măsura intervine în contextul în care Spania îşi intensifică restricțiile, cu speranţa de a evita o creştere a contaminării populației.

Spania impune obligația testului PCR negativ la frontiera terestră cu Franța pentru toți călătorii


Dorim să vă oferim acces exclusiv și imediat la cele mai bune informații.

Abonează-te la blog prin email.

Urmărește știrile DiasporaMadrid.com pe Telegram.

Vei primi notificări prin email sau direct pe telefon când vor fi publicate articole noi.

Lasă un comentariu


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.