Româncă cu gâtul tăiat aruncată la gunoi. Alina Mocanu o româncă de 34 de ani, a fost ucisă de partenerul ei într-o casă din Teulada-Moraira, localitate în provincia Alicante. Criminalul a aruncat apoi cadavrul într-un container de gunoi, unde a fost găsit de operatorii ecologici. Partenerul femeii, un olandez de 59 de ani, agent imobiliar, a recunoscut că a ucis-o.

Operatorii serviciului de curățenie au găsit, luni, 17 februarie, la ora opt dimineața, cadavrul plin de sânge într-un recipient subteran de deșeuri menajere, din cartierul La Sabatera. Aici locuiesc în mare parte străini, în special din alte țări europene.

După sesizarea către Poliția Locală, ancheta a fost inițiată de Garda Civilă, care a căutat indicii despre circumstanțele omuciderii sau posibilul autor. Victima fusese măcelărită și, pe lângă faptul că avea gâtul tăiat, avea și alte răni tăiate la brațe și mâini, urme ale încercărilor femeii de a se apăra în fața atacului mortal.

Arthur R.M.K., 59 de ani, a recunoscut 24 de ore mai târziu crima, conform Delegației Guvernului în Comunitatea Valenciana. Asasinul a declarat că a ucis-o în timpul unei dispute. A învelit corpul într-o pilotă, l-a legat cu sfoară, l-a pus în mașină și l-a dus la containerul de gunoi.

Un copil minor orfan

Tragedia lasă și un copil minor orfan, fiul femeii. Criminalul conducea o agenție imobiliară situată la câțiva metri de casa familiei.

Medicii legiști au examinat cadavrul pentru a proceda la identificarea acestuia. Aceștia au căutat dovezi care să clarifice cazul cercetat de agenții Gărzii Civile. Se pare că, femeia tocmai se întorsese acasă de la o petrecere, având în vedere hainele cu care era îmbrăcată.

Câteva ore mai târziu, corpul a fost găsit de personalul de colectare a gunoiului într-unul dintre containerele din acea zonă. Teulada-Moraira, o enclavă turistică din apropierea Mediteranei, unde se află mulți rezidenți. Nu se cunosc reciproc, în ciuda faptului că locuiesc la mică distanță, în case unifamiliale, de multe ori case de vacanță.

S-a descoperit că împotriva bărbatului existase un ordin de restricție, acum expirat, prin care nu avea dreptul să se apropie de româncă.

Româncă cu gâtul tăiat aruncată la gunoi

Sursa: https://ziarulromanesc.es


Dorim să vă oferim acces exclusiv și imediat la cele mai bune informații.

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog. Vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Abonează-te la blog prin email

Suntem prezenți și pe rețelele de socializare precum:

Facebook, Twitter, Instagram, VK, tecunosc și canalul nostru video YouTube.

Urmărește știrile DiasporaMadrid.com pe Telegram.