Jurnalistul Doru Dinu Glăvan, președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, cunoscută personalitate a presei românești, sa stins din viață la Reșița, orașul său natal, în urma unor complicații generate de infectarea cu COVID-19.

În vârstă de 75 de ani, Doru Dinu Glăvan a intrat în presă de foarte tânăr – a început să publice la vârsta de 14 ani, iar la vârsta de 18 ani ajunge colaborator în presa locală și regională. În 1965, la 19 ani, devine corespondent al foarte răspânditului ziar „Sportul popular”, cunoscut mai târziu sub numele de „Gazeta sporturilor”.

În curând, este angajat cronicar sportiv al postului național de radio, continuând să publice și în presa scrisă.

Calitățile sale de reporter sunt unanim recunoscute și apreciate. Motiv pentru care Radio București l-a trimis să transmită și să comenteze Jocurile Balcanice; Campionatele și Cupele Mondiale de atletism, natație și gimnastică, Jocurile Olimpice de Iarnă de la Sarajevo.

Transmite în România, cu mult profesionalism, din Europa, Asia și Australia.

Vezi și:

Spania va interzice publicitatea la dulciuri și sucuri destinată copiilor cu vârsta sub 16 ani

România divizată. Discurs de instigare la ură din partea unor jurnaliste!

Ce este certificatul de viață și când trebuie transmis la casa de pensii!

Din inițiativa sa a luat ființă, în 1995, la Reșița, Fundația Radio Caraș-Severin. După un an, la 8 august 1996, Radio România Reșița capătă statut oficial de post public local al Societății Române de Radioteleviziune și emite pentru prima dată în eter.

În decurs de câțiva ani, sub conducerea directorului Doru Dinu Glăvan, Radio Reșița ajunge cel mai important post regional de radio, cu cea mai mare audiență, acoperind nu numai întregul teritoriu al județului Caraș-Severin și părți importante din județele limitrofe, ci și teritoriile locuite de români în Voivodina și pe Valea Timocului.

Doru Dinu Glăvan, care și-a câștigat aprecierea unanimă atât a radio-ascultătorilor, cât și a specialiștilor din domeniu, era la al treilea mandat de președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, organizație pe care a propulsat-o până la statutul de cea mai mare din țară, pentru care a reușit să obțină statutul de „Uniune de creație de utilitate publică” și căreia i-a dedicat activitatea sa neobosită, până în ultima clipă.

Doru Dinu Glăvan (7 iunie 1946 – 31 octombrie 2021)

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Departamentul Comunicare

Jurnalistul Doru Dinu Glăvan, preşedintele Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, a murit!


Dorim să vă oferim acces exclusiv și imediat la cele mai bune informații.

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog. Vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Abonează-te la blog prin email

Pe lângă rețelele de socializare precum gab.com, Facebook, Twitter, Instagram, tecunosc, VK și canalul nostru video YouTube.

Urmărește știrile DiasporaMadrid.com pe Telegram.