recomandari coronavirus romani in spania

Diaspora Madrid

Cetățenii români cu drept de vot cu domiciliul sau reședința în străinătate se pot înregistra pe platforma www.votstrainatate.ro

2020, alegeri parlamentare, cetateni, Diaspora, domiciliul, drepturi legale, resedinta, romani, Romania, strainatate, vot, www.votstrainatate.ro

Cetățenii români cu drept de vot cu domiciliul sau reședința în străinătate se pot înregistra pe platforma www.votstrainatate.ro pentru exprimarea opțiunii de exercitare a dreptului de vot pentru alegerile privind Parlamentul României

În pregătirea alegerilor pentru Parlamentul României ce vor fi organizate în acest an, Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate că, începând cu data de 1 aprilie 2020, au posibilitatea de a se înregistra pe portalul www.votstrainatate.ro gestionat de Autoritatea Electorală Permanentă în vederea exprimării opțiunii de exercitare a dreptului de vot prin corespondență sau a opțiunii de exercitare a dreptului de vot la o secție de votare organizată în străinătate.

De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe a lansat pe pagina oficială de internet o rubrică specială destinată informării alegătorilor români din străinătate (http://www.mae.ro/node/52162). În cadrul acestei secțiuni au fost publicate deja informații despre datele necesare pentru înregistrarea ca alegător prin corespondență, respectiv ca alegător la o secție din străinătate, precum și lista documentelor care dovedește dreptul de ședere în străinătate, eliberate de autoritățile străine, documente necesare pentru înregistrarea ca alegător prin corespondență.

Informații suplimentare:

Potrivit prevederilor art. 42 alin. (2) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare, ”începând cu data de 1 aprilie a anului în care au loc alegeri parlamentare la termen și până la data expirării a cel mult 15 zile de la data începerii perioadei electorale, alegătorul, care dorește să voteze în străinătate la alegerile parlamentare, se poate înregistra în Registrul electoral ca alegător în străinătate, prin intermediul unui formular on-line, aflat pe site-ul Autorității Electorale Permanente, în care va înscrie numele, prenumele, codul numeric personal, localitatea și statul unde optează să voteze, la care anexează copia scanată sau fotografia actului de identitate”. 

Potrivit prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea  nr. 288/2015 privind votul prin corespondență, precum și modificarea și completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare, stipulează că :

alegătorul cu domiciliul sau reședința în străinătate, care dorește să își exercite dreptul de vot prin corespondență la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților sau pentru Președintele României, trebuie să se înregistreze ca alegător prin corespondență. Înregistrarea se realizează prin înscrierea într-un formular on-line, aflat pe site-ul gestionat de Autoritatea Electorală Permanentă, a numelui, prenumelui, codului numeric personal, a adresei de domiciliu sau reședință și a adresei de e-mail, precum și a opțiunii de transmitere în țară sau la reprezentanța diplomatică a votului exprimat prin corespondență, la care alegătorul anexează copia scanată sau fotografia actului de identitate și a documentului care dovedește dreptul de ședere, eliberat de autoritățile străine

Cetățenii români cu drept de vot cu domiciliul sau reședința în străinătate se pot înregistra pe platforma www.votstrainatate.ro

Sursa: http://www.mae.ro


Dorim să vă oferim acces exclusiv și imediat la cele mai bune informații.

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog. Vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Abonează-te la blog prin email

[jetpack_subscription_form subscribe_placeholder=”Adresă email” show_subscribers_total=”false” button_on_newline=”true” submit_button_text=”Abonare” custom_font_size=”16″ custom_border_radius=”0″ custom_border_weight=”1″ custom_padding=”15″ custom_spacing=”10″ submit_button_classes=”has-text-color has-background-color has-background has-primary-background-color” email_field_classes=”” show_only_email_and_button=”true”]

Pe lângă rețelele de socializare precum Facebook, Twitter, Instagram și canalul nostru video YouTube. Nou, acum avem și canal Telegram.

Lasă un comentariu