Certificatul verde devine obligatoriu la toate locurile de muncă, în Italia. Consiliul de Miniștri din Italia a aprobat decretul-lege pentru obligativitatea certificatului verde la toate locurile de muncă. Italia devine, astfel, prima țară din Europa cu o astfel de măsură.

Certificatul verde va deveni obligatoriu la serviciu cel mai probabil din 15 octombrie, pentru toţi angajaţii din sistemul public sau privat. Contractul de muncă şi implicit salariul se suspendă după 5 zile de acces la muncă fără certificatul verde.

Persoanele vindecate de COVID nu vor mai fi nevoite să aştepte 15 zile de la prima doză de vaccin pentru a obţine certificatul verde, ci îl vor obţine imediat după prima administrare.

Cel mai probabil, farmaciile vor fi obligate să reducă preţurile pentru testele COVID.

Obligativitatea green pass-ului va fi extinsă şi pentru cei care lucrează în asociaţii de voluntari. Regiunile din Italia au cerut extinderea valabilităţii testelor de la 48 de zile la 72.

Scopul guvernului italian este acela de a atinge cel puţin pragul de „siguranţă” de 80% din populaţie vaccinată. Prin urmare, premierul Mario Draghi spune despre certificatul verde că funcţionează şi este o soluţie „comodă”.

Vezi și:

Câți copii din România au ambii părinți plecați la muncă în străinătate?

Stand românesc la Târgul de Carte de la Madrid 2021 – Diaspora Madrid

Astfel, de la jumătatea lunii octombrie, italienii vor trebui să se vaccineze, să aibă un test negativ sau să se fi vindecat de COVID ca să intre în birouri publice şi private.

În Italia, conform datelor guvernamentale, 13,9 milioane de angajaţi au deja certificatul verde, iar 4,1 milioane nu. Măsura ar afecta, aşadar, un total de aproximativ 18 milioane de oameni.

Informația a fost publicată de ANSA, care citează surse guvernamentale.

Surse: mediafax.ro / antena3.ro

Certificatul verde devine obligatoriu la toate locurile de muncă, în Italia


Dorim să vă oferim acces exclusiv și imediat la cele mai bune informații.

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog. Vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Abonează-te la blog prin email

Pe lângă rețelele de socializare precum gab.com, Facebook, Twitter, Instagram, tecunosc, VK și canalul nostru video YouTube.

Urmărește știrile DiasporaMadrid.com pe Telegram.