Câți copii din România au ambii părinți plecați la muncă în străinătate? Potrivit datelor din raportul Autorității Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA), numărul total al copiilor din România care aveau ambii părinţii plecaţi la muncă în străinătate era, la finele lunii martie 2021, de 12.669. Cu 584 mai puţini faţă de sfârşitul anului trecut, trasmite Agerpres.

În schimb, totalul copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate a urcat la 76.551. Mai mult cu 1.415 copii comparativ cu 31 decembrie 2020.

Dintre cei 12.669 de copii cu ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate, 11.769 se aflau în îngrijirea rudelor de până la gradul IV, fără măsuri de protecţie, restul fiind plasaţi la un asistent maternal, centre de plasament sau alte familii ori persoane.

Conform sursei citate, un număr de 54.444 de copii aveau un părinte plecat la muncă în străinătate. Număr acestora este în creştere cu 1.970 copii comparativ cu finele lunii decembrie 2020. De asemenea, dintre aceştia 52.530 de copii erau în grija rudelor până la gradul IV, fără măsură de protecţie.

În acelaşi timp, 1.240 de copii se aflau în sistemul de protecţie specială. De exemplu, în grija unui asistent maternal, în centre de plasament sau la alte familii/persoane.

Vezi și:

Stand românesc la Târgul de Carte de la Madrid 2021 – Diaspora Madrid

Din 13 septembrie Spania introduce șapte zone din România pe lista roșie!

Noi zboruri către Spania din România, anunțate de două companii aeriene!

Totodată, 9.438 copii proveneau din familii în care părintele unic susţinător era plecat la muncă în străinătate, faţă de 9.409 copii cât se înregistrau la finele lunii decembrie 2020. Dintre aceştia, 8.268 copii au rămas acasă în îngrijirea rudelor de până la gradul IV, fără măsură de protecţie.

Totalul copiilor rămaşi acasă care se aflau în sistemul de protecţie specială se ridica la 3.155 la 31 martie 2021. Dintre care 550 copii erau în grija unui asistent maternal; 597 în centre de plasament; 1.825 la rude până la gradul IV; iar 183 de copii în grija altor familii sau persoane.

Sursa: agerpres.ro

Câți copii din România au ambii părinți plecați la muncă în străinătate?


Dorim să vă oferim acces exclusiv și imediat la cele mai bune informații.

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog. Vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Abonează-te la blog prin email

Pe lângă rețelele de socializare precum gab.com, Facebook, Twitter, Instagram, tecunosc, VK și canalul nostru video YouTube.

Urmărește știrile DiasporaMadrid.com pe Telegram.