Spania: carantină obligatorie de 14 zile pentru călătorii care vin din străinătate

Carantină obligatorie pentru călătorii care ajung în Spania. Persoanele care sosesc din străinătate începând de vineri, 15 mai, până la finalul stării de urgenţă, vor fi plasate în carantină pentru 14 zile. Decizia a fost luată de guvernului spaniol marţi şi vizează încetinirea răspândirii noului coronavirus.

Aceste persoane plasate în izolare nu vor fi autorizate să iasă decât pentru a-şi achiziţiona produse alimentare, pentru îngrijiri medicale sau în alte ”situaţii esenţiale”, însă numai având nasul şi gura acoperite de o mască sanitară.

Autoritățile medicale vor monitoriza carantina. Dacă apar simptome precum febră, tuse, tulburări respiratorii, disconfort general sau alte simptome suspecte ale Covid-19, aceștia vor trebui să contacteze serviciile de sănătate prin telefon, folosind numerele activate de comunitățile autonome, indicând că sunt în carantină veniți din străinătate.

Măsura nu afectează personalul străin acreditat al misiunilor diplomatice, al birourilor consulare și al organizațiilor internaționale situate în Spania, cu condiția ca acestea să facă deplasări legate doar de îndeplinirea cerințelor oficiale.

Transportul de marfă continuă să funcționeze fără restricții pentru a păstra lanțul de aprovizionare și activitatea economică.

Starea de urgenţă din Spania urmează să se încheie la 24 mai.

În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 594 de contaminări. Bilanţul a crescut la 228.030 de cazuri de la începutul epidemiei în Spania. Acesta plasează Spania pe locul al doilea în lume la numărul de cazuri – după SUA – şi pe locul patru în ceea ce priveşte mortalitatea, după SUA, Regatul Unit şi Italia.

Bilanţul morţilor din cauza covid-19 a crescut în ultima zi cu 176. Numărul total este de 26.920 decese de la începutul epidemiei, a precizat Guvernul.

Carantină obligatorie pentru călătorii care ajung în Spania

Sursa: https://www.rtve.es


Dorim să vă oferim acces exclusiv și imediat la cele mai bune informații.

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog. Vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Abonează-te la blog prin email

Suntem prezenți și pe rețelele de socializare precum:

Facebook, Twitter, Instagram, VK, tecunosc și canalul nostru video YouTube.

Urmărește știrile DiasporaMadrid.com pe Telegram.

Lasă un răspuns