Diaspora Madrid

Regimul de călătorie a cetățenilor moldoveni în Spania

cetateni moldoveni, conditile, regimul de calatorie, Spania

Regimul de călătorie a cetățenilor moldoveni în Spania. Autoritățile spaniole au actualizat recent condițiile de intrare a cetățenilor țărilor terțe pe teritoriul Spaniei, Republica Moldova continuând să fie inclusă în zona roșie.

Astfel, pot intra pe teritoriul Spaniei cetățenii moldoveni care dețin un certificat de vaccinare, emis de autoritățile competente ale RM. Certificatul trebuie să demonstreze că titularul și-a administrat schema completă de vaccinare contra COVID-19.

Certificatele vor fi considerate valabile doar dacă după administrarea ultimei doze de vaccin au trecut 14 zile. Sunt acceptate vaccinurile autorizate de Agenția Europeană pentru Medicamente sau cele care sunt incluse pe lista de utilizare de urgență a Organizației Mondiale a Sănătății. Inclusiv Pfizer-Biontech, Moderna, Astra-Zeneca, Jansen /Johnson & Johnson, Sinovac și Sinopharm.

Cetățenii moldoveni care au permis de ședere în Spania urmează să dispună de unul dintre certificatele:

  1. Certificatul care atestă vaccinarea completă împotriva COVID-19, cu cel puțin 14 zile înaintea călătoriei; cu un vaccin autorizat de Agenția Europeană pentru Medicamente (Pfizer, Moderna, Astra Zeneca, Janssen, Sinofarm şi Sinovac).
  2. Certificatul de recuperare post-Covid, eliberat de un serviciu medical la 11 zile de la depistarea infectării cu Covid, cu perioada de valabilitate de 180 zile.
  3. Testul diagnostic negativ:
    • NAAT- teste de amplificare a acidului nucleic (de exemplu, PCR, TMA, LAMP, NEAR etc.); într-un interval de 72 ore înainte de intrarea în Spania;
    • Test RAT- antigen rapid, făcut cu 48 de ore înainte de intrarea în Spania.

IMPORTANT: Toți pasagerii, care sosesc în Spania, inclusiv copiii de orice vârstă, TREBUIE să completeze formularul privind starea de sănătate disponibil pe www.spth.gob.es sau utilizând aplicația gratuită Spain Travel Health (SpTH). 

Ulterior completării formularului, va fi generat un cod unic QR de sănătate care va trebui prezentat (digital sau pe suport hârtie) de comun cu alte certificate, după caz, la controlul de sănătate efectuat la punctele de control al frontierei.

Persoanele ce călătoresc în Spania dintr-o țară cu RISC SPORIT (lista poate fi consultată pe pagina: https://www.mscbs.gob.es/profesionales/saludPublica/ccayes/alertasActual/nCov/spth.htm, accesând listado de países/zonas de riesgo, indiferent dacă sunt în posesia unui certificat de vaccinare sau de recuperare, la sosire trebuie să prezinte codul QR însoțit de un certificat de test diagnostic SARS-CoV-2 cu rezultatul negativ.

Pentru mai multe detalii recomandăm să accesați pagina:

https://www.mscbs.gob.es/profesionales/saludPublica/ccayes/alertasActual/nCov/spth.htm

Resortisanții țărilor terțe ar putea fi supuși refuzului de intrare, din motive de ordine sau sănătate publică, excepție constituind următoarele categorii de persoane:

  • cetățenii care își au reședința în UE sau în statele asociate Schengen; care se vor îndrepta către una din țările respective.
  • deținătorii vizelor de lungă ședere emise de un stat membru UE sau de un stat asociat Schengen; care se vor îndrepta către una din țările respective.
  • specialiștii din domeniul sănătății, inclusiv cercetătorii și cei care se ocupă de îngrijirea vârstnicilor; care merg sau se întorc din deplasări de serviciu.
  • personalul din transport, navigatorii și personalul aeronautic antrenat în asigurarea activităților cotidiene de serviciu.
  • personalul diplomatic, consular, cel al organizațiilor internaționale, militare, de protecție civilă și membrii organizațiilor umanitare, aflat în exercitarea mandatului.
  • studenții, care își fac studiile în statele membre UE sau în statele asociate Schengen; și care sunt în posesia permiselor sau vizelor corespunzătoare de ședere pe termen lung, în cazul în care merg în țara unde studiază sau dacă deplasarea lor se realizează în scopul încadrării la noul curs de studii. Dacă destinația acestora este Spania, iar durata șederii este de până la 90 de zile, ei urmează să dovedească faptul că-și realizează studiile într-un centru autorizat de învățământ din Spania, înregistrat corespunzător în registrul administrativ, precum și faptul că se deplasează pentru a asista la un program de studii cu normă completă, care va culmina cu obținerea unei diplome sau a unui certificat.

Vezi și:

Sărbători legale în Spania 2021, valabile pe întreg teritoriul național. Calendarul include Comunitățile Autonome

Procedurile privind obţinerea permisului de rezidenţă de către cetățenii străini în Spania

  • muncitorii de înaltă calificare a căror muncă nu poate fi amânată sau realizată de la distanță, inclusiv participanții la evenimente sportive de nivel înalt care au loc în Spania, circumstanțele date urmând a fi justificate corespunzător documentar.
  • persoanele care realizează călătorii din motive imperative familiale, care urmează a fi dovedite corespunzător.
  • persoanele care vor dovedi prin documente confirmative motivele de forță majoră sau situațiile de strictă necesitate, intrarea lor fiind permisă din cauze umanitare.
  • persoanele care sunt în posesia unui certificat de vaccinare recunoscut de Ministerul Sănătății în acest scop, după verificările corespunzătoare efectuate de autoritățile sanitare, precum și minorii care sunt însoțiți, asupra cărora Ministerul Sănătății extinde aceste efecte (minorii sub 12 ani). Totodată, începând cu 01.12.2021, persoanele rezidente în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, care provin direct din acesta, la sosirea în Spania urmează să dispună de un certificat de vaccinare.

Sursa: Ambasada Republicii Moldova în Regatul Spaniei

Regimul de călătorie a cetățenilor moldoveni în Spania


Dorim să vă oferim acces exclusiv și imediat la cele mai bune informații.

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog. Vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Abonează-te la blog prin email

[jetpack_subscription_form show_subscribers_total=”false” button_on_newline=”false” custom_font_size=”16px” custom_border_radius=”0″ custom_border_weight=”1″ custom_padding=”15″ custom_spacing=”10″ submit_button_classes=”” email_field_classes=”” show_only_email_and_button=”true”]

Pe lângă rețelele de socializare precum gab.com, Facebook, Twitter, Instagram, tecunosc, VK și canalul nostru video YouTube.

Urmărește știrile DiasporaMadrid.com pe Telegram.

Lasă un comentariu


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.