Identificată o româncă după ce a furat banii din dulapul unui angajat. Autoarea furtului a fost descoperită în urma vizionării camerelor de luat vederi din unitate. Românca era angajată ca agent de pază la o firmă care se ocupa de securitatea localului unde s-a produs furtul.
Poliția Națională a acuzat de furt calificat o femeie de 51 de ani, agent de pază la unitatea unde lucrează victima. Românca a profitat de poziția sa pentru a intra în birou, și astfel având acces la geanta angajatei.
Ancheta a fost declanșată în urma unei plângeri depuse de victimă. Aceasta este angajată la o unitate comercială din Logroño. Conform declarațiilor sale, furtul a avut loc în timpul programului de lucru. Victima prezentându-se la locul de muncă, și-a lăsat geanta într-unul din dulapurile dintr-un birou, s-a schimbat de haine, după care a mers la postul de lucru.
Identificată o româncă de 51 de ani
Aceasta a declarat că s-a întors la dulap pentru a lua bani din poșetă și a bea o cafea. În acel moment și-a dat seama că o bancnotă pe care o avea asupra sa îi fusese furată din portofel.
La fața locului s-au deplasat agenți din cadrul Unității de Combatere a Crimelor Violente și Specializate din cadrul Brigăzii Provinciale de Poliție Judiciară. În urma vizionării camerelor de luat vederi din unitate, s-a putut constata că persoana care a sustras bancnota este chiar paznicul care lucrează pentru o firmă de pază din cadrul unității comerciale.
Autoarea este o femeie de 51 de ani, de naționalitate română, care locuiește în Logroño și nu are antecedente penale.
Identificată o româncă după ce a furat banii din dulapul unui angajat
Dorim să vă oferim acces exclusiv și imediat la cele mai bune informații.
Abonează-te la blog prin email.
Urmărește DiasporaMadrid.com pe Telegram şi Google News!
Vei primi notificări prin email sau direct pe telefon când vor fi publicate articole noi.