Grupul DIGI este noul sponsor al clubului RCD Espanyol. RCD Espanyol este una dintre cele mai importante cluburi din istoria Spaniei. Chiar dacă a fost mai tot timpul și este în continuare în umbra rivalei din oraș, FC Barcelona. Espanyol a reușit la finalul sezonului trecut să promoveze din nou în La Liga, după doar un an petrecut în Segunda. Iar înainte de startul noii stagiuni, clubul alb-albastru a anunțat că a semnat un parteneriat cu un nou sponsor.

Grupul DIGI își extinde implicarea în fotbalului spaniol. După Rayo Vallecano și Castellon, a devenit sponsor la Espanyol!

Firma patronată de Zoltan Teszari activează în domeniul telecomunicațiilor în România, Ungaria, Spania și Italia și are peste două milioane de abonați. Parteneriatul a fost anunțat oficial de clubul spaniol prin intermediul paginii de Twitter. „DIGI, bine ați venit în familia noastră! Este o plăcere să lucrăm împreună”, a fost mesajul transmis de clubul din Barcelona.

Echipa la care a jucat și a antrenat Costel Gâlcă revine în acest sezon în La Liga și are ambiții mari. Noul parteneriat dintre DIGI și Espanyol le-a permis catalanilor să facă un transfer important – fundașul Sergi Gomez, de la Sevilla.

“Ceea ce ne dorim este să concurăm contra celor mari și să câștigăm”, a spus Marius Vărzaru, directorul general DIGI Spania, care a fost completat de Jose Maria Duran, conducătorul lui Espanyol: “Ca să-ți învingi adversarii, trebuie să fii mai bun. Și vrem să împrumutăm acest spirit de la DIGI ca să ne ajute să-i învingem pe granzi”.

Cum a tratat presa din Spania acest subiect

“Pentru următorii doi ani, sigla companiei de telecomunicații DIGI va apărea pe spatele tricourilor lui Espanyol. De la prima echipă, până la juniori. Acordul pentru sponsorizare a fost anunțat joi la stadionul lui Espanyol și aduce deja un beneficiu vizibil. I-a permis clubului să facă primul transfer, până acum, cel al lui Sergi Gomez”, a scris publicația spaniolă As.

“RCD Espanyol a prezentat joi acordul de colaborare cu compania de telecomunicații DIGI, care reprezintă, conform directorului Jose Maria Duran, ‘un imbold pentru a aduce mai mulți jucători'”, au scris și jurnaliștii de la Sport.

Espanyol revine în La Liga după o pauză de un sezon. Echipa antrenată de Vicente Moreno a obținut promovarea după ce a încheiat pe primul loc în eșalonul secund, cu 82 de puncte, la egalitate cu Mallorca.

Surse: digisport.ro / rcdespanyol.com

Grupul DIGI este noul sponsor al clubului RCD Espanyol


Dorim să vă oferim acces exclusiv și imediat la cele mai bune informații.

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog. Vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Abonează-te la blog prin email

Pe lângă rețelele de socializare precum gab.com, Facebook, Twitter, Instagram, tecunosc, VK și canalul nostru video YouTube.

Urmărește știrile DiasporaMadrid.com pe Telegram.