Deficitul bugetar al Spaniei a crescut în 2020 la 11% din produsul intern brut (PIB), comparativ cu 2,9% în 2019. Acesta fiind cel mai mare dintre țările Uniunii Europene (UE), ca urmare a impactului pandemiei de Covid-19, potrivit datelor publicate de biroul comunitar de statistică, Eurostat.

La rândul său, datoria publică a Spaniei a crescut anul trecut la 1,34 triliarde de euro, o cifră echivalentă cu 120% din PIB; comparativ cu raportul de 95,5% înregistrat în 2019, scrie El Economista.

În țările din zona euro, deficitul a crescut în 2020 la 7,2% din PIB, de la 0,6% în anul precedent. În timp ce în cele 27 de state în ansamblu dezechilibrul negativ a fost de 6,9% din PIB; în creștere de la 0,5% în 2019.

„Toți membrii, cu excepția Danemarcei (-1,1%) au înregistrat deficite de peste 3% din PIB”, a menționat Eurostat.

Vezi lista ţărilor cu risc epidemiologic ridicat actualizată

În afară de Spania, cele mai mari rate de deficit din 2020 au fost în Malta (-10,1%), Grecia (-9,7%); Italia (-9,5%), Belgia (-9,4%), Franța și România (ambele -9,2%) și Austria (-8,9%).

În ceea ce privește datoria publică, în zona euro a urcat la 11,1 trilioane de euro, 98% din PIB; comparativ cu 10,02 trilioane în 2019, când a fost de 83,9% din PIB.

În UE în ansamblu, datoria a ajuns să reprezinte 90,7% din PIB în 2020; comparativ cu 77,5% în 2019, după ce a atins 12,07 trilioane de euro.

Vezi și:

Sharon Stone a pozat recent pe coperta Elle Spania!

România s-a calificat la CM de handbal feminin care va fi găzduit de Spania

La sfârșitul anului 2020, cel mai mic raport dintre datoria publică și PIB în rândul țărilor UE era în Estonia (18,2%); urmat de Luxemburg (24,9%), Bulgaria (25%), Cehia (38, 1%) și Suedia (39,9 %).

Un total de 14 state membre au avut rate ale datoriei publice peste 60% din PIB. Cel mai mare procent fiind în Grecia (205,6%), Italia (155,8%), Portugalia (133,6%), Spania (120%), Cipru (118,2%), Franța (115,7%) și Belgia (114,1%), citează Rador.

Sursa: hotnews.ro

Deficitul bugetar al Spaniei a urcat în 2020 la 11%, fiind cel mai mare din întreaga UE / România, pe 6 cu 9,2%


Dorim să vă oferim acces exclusiv și imediat la cele mai bune informații.

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog. Vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Abonează-te la blog prin email

Pe lângă rețelele de socializare precum gab.com, Facebook, Twitter, Instagram, tecunosc, VK și canalul nostru video YouTube.

Urmărește știrile DiasporaMadrid.com pe Telegram.