roman infectat coronavirus Galicia

Diaspora Madrid

Daniel e șoferul român de TIR care a fost 19 zile în comă, infectat cu coronavirus, în Spania

2020, camion, Coronavirus, covid-19, Daniel Aldea, Diaspora, Galicia, infectat, roman, sofer, Spania, TIR

Daniel e șoferul român de TIR care a fost 19 zile în comă. Daniel Aldea e primul pacient infectat cu coronavirus din Galicia, provincie din nordul Spaniei, și de asemenea primul vindecat și externat din spital. Șoferul român de TIR a stat însă 19 zile la terapie intensivă și medicii chiar s-au temut la un moment dat că îl vor pierde.

“Nu îmi amintesc nimic”, s-a destăinuit el, la o zi după ce a fost externat din spital, vindecat.

La Voz de Galicia, a stat de vorbă cu Daniel Aldea, șoferul român de TIR care a stat 19 zile internat la Terapie Intensivă, într-un spital din Vigo, după ce a fost depistat pozitiv cu coronavirus. Bărbatul a fost externat miercuri din spital, la o săptămână după ce ieșise din secția ATI în aplauzele personalului medical.

Miercuri, doctorul mi-a spus: poți pleca azi, sau mâine. Și i-am zis imediat: cum adică mâine? Chiar acum! Am fugit ca din pușcă.”, povestește Daniel. E e vindecat, la fel soția sa, fiul acesteia și o nepoată, toți infectați, dar tratați acasă.

Daniel are 43 de ani și a fost confirmat pozitiv pe 4 martie. Era deja în spital de trei zile, cu pneumonie, credeau medicii. Aceștia cred că s-a infectat pe 23 februarie, când a mers la Madrid, să își viziteze fratele. Capitala nu era atunci zonă de risc. 

Daniel nu crede că a contactat virusul la Madrid

Daniel nu crede că a contactat virusul la Madrid, ci pe drumul de întoarcere spre casă, într-o benzinărie în care a oprit să alimenteze: “Era plin de lume, mai ales foarte mulți șoferi de camion!

https://www.diasporamadrid.com/ultima-ora-coronavirus-spania/

S-a simțit rău imediat după revenirea de la Madrid, dar starea lui s-a agravat serios pe 1 martie: “Nu mai puteam mânca, nu mai respiram, nu aveam aer. Nici nu știam ce oameni sunt în casă.” După ce a ajuns la spital și medicii au spus că are pneumonie, românul s-a simțit și mai rău. Apoi i-au spus despre coronavirus: “Nu știam ce e asta. Era prima oară când auzeam. Mi-a fost frică, eram supărat.

Românul mai povestește că nu își amintește nimic din cele 19 zile cât a stat la Terapie Intensivă, zile în care veștile despre el era cumplite. S-a spus chiar că stara lui e gravă și medicii erau rezervați.

Acum, întors acasă, românul se odihnește și spune că abia așteaptă să își reia munca, să plece din nou pe șosele la volanul camionului său.

Daniel e șoferul român de TIR care a fost 19 zile în comă, în Spania

Sursa: https://www.lavozdegalicia.es


Dorim să vă oferim acces exclusiv și imediat la cele mai bune informații.

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog. Vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Abonează-te la blog prin email

[jetpack_subscription_form subscribe_placeholder=”Adresă email” show_subscribers_total=”false” button_on_newline=”true” submit_button_text=”Abonare” custom_font_size=”16″ custom_border_radius=”0″ custom_border_weight=”1″ custom_padding=”15″ custom_spacing=”10″ submit_button_classes=”has-text-color has-background-color has-background has-primary-background-color” email_field_classes=”” show_only_email_and_button=”true”]

Pe lângă rețelele de socializare precum Facebook, Twitter, Instagram și canalul nostru video YouTube. Nou, acum avem și canal Telegram.

Lasă un comentariu


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.