Muncitori români testați pozitiv în Spania. Ministerul Afacerilor Externe precizează că, în contextul informațiilor apărute în presa spaniolă cu privire la testarea pozitivă pentru infecția cu COVID-19 a unor cetățeni români, lucrători la o fermă agricolă din localitatea Chañe, provincia Segovia, Comunitatea autonomă Castilla y Leon, dar și ca urmare a unei semnalări din partea uneia dintre persoanele infectate.

În acest context Ambasada României la Madrid a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale pentru a obține informații suplimentare referitoare la identitatea și starea de sănătate a persoanelor afectate.

Totodată, un reprezentant al Ambasadei României la Madrid s-a deplasat în cursul zilei de 31 iulie la ferma în cauză. Această vizită s-a datorat pentru a obține informații suplimentare din partea angajatorului și autorităților locale, precum și pentru un dialog cu cetățenii români care își desfășoară activitatea în cadrul fermei respective.

Potrivit informațiilor obținute de reprezentantul misiunii diplomatice, la ferma în cauză își desfășoară activitatea 600 de persoane, aproximativ 300 fiind cetățeni români.

9 cetățeni români depistați pozitiv

9 cetățeni români au fost depistați pozitiv pentru infecția cu COVID-19 și se află în prezent în izolare. Aceștia sunt cazați în locuințe puse la dispoziție de angajator. Alți 8 cetățeni români, contacți direcți ai persoanelor infectate, au fost plasați în autoizolare pentru o perioadă de 10 zile. Starea de sănătatea a persoanelor infectate este bună, acestea fiind asimptomatice sau prezentând simptome ușoare. Persoanele infectate și cele aflate în autoizolare dispun de hrană și bunuri de primă necesitate.

Reprezentanții fermei au subliniat că întreg personalul va fi testat, în mod etapizat. Activitatea va continua cu respectarea totală a condițiilor sanitare. Situația epidemiologică de la ferma în cauză este monitorizată de către Direcția teritorială sanitară Segovia.

MAE precizează că reprezentantul ambasadei a purtat un dialog și cu aproximativ 50 dintre cetățenii români care își desfășoară activitatea la ferma respectivă.

Ambasada României la Madrid continuă dialogul cu autoritățile spaniole și menține contactul cu angajatorul și cetățenii români, fiind pregătită să acorde asistență consulară, conform competențelor legale și cu stricta respectare a măsurilor adoptate de autoritățile locale în contextul pandemiei de COVID-19.

Asistență consulară la următoarele numere de telefon ale Ambasadei României la Madrid

MAE reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Madrid: 0034 642525590 ; 0034 642525490 ; 0034 917344004; apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluat de către operatorii Call Center în regim de urgență sau la numărul de telefon de urgență al ambasadei: 0034 669.362.202.

Muncitori români testați pozitiv în Spania.

Surse: http://www.mae.ro / Foto: https://www.elnortedecastilla.es


Dorim să vă oferim acces exclusiv și imediat la cele mai bune informații.

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog. Vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Abonează-te la blog prin email

Pe lângă rețelele de socializare precum gab.com, Facebook, Twitter, Instagram, tecunosc, VK și canalul nostru video YouTube.

Urmărește știrile DiasporaMadrid.com pe Telegram.