20 de camioane cu ajutor umanitar. Convoiul cu ajutorul umanitar a pornit spre Republica Moldova în această dimineață din București, dar staționează în această seară în Iași, iar mâine, în jurul orelor 9:00-09:30 va trece Prutul.

Declarația a fost făcută de prim-ministrul României, Ludovic Orban, în cadrul conferinței de presă de azi dimineață. Au mai fost prezenți și ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, şi şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Dan-Paul Iamandi.

În același timp, omologul român a precizat că acest gest de umanitate și fraternitate să nu fie exploatat politic de unii politicieni.

„La 30 de ani de la Podul de Flori, un eveniment cu încărcătură istorică, Guvernul României face un gest umanitar, de solidaritate pentru cetățenii Republicii Moldova, pentru sistemul de sănătate din Republica Moldova, pentru a putea să-i ajutăm pe frații noștri de peste Prut într-o situație dificilă. Donăm acest ajutor absolut necesar în lupta cu Covid-19, în valoare de 16,5 milioane de lei (echivalentul 3,5 milioane de euro)”.

a declarat prim-ministrul României.

Deplasarea acestui echipament și medicamente se va face cu cele 20 de camioane, aparținând Departamentului IGSU vor ajunge la Iași, iar în decursul zilei de mâine, în jurul orei 9:00-9:30, camioanele vor trece Prutul”, a precizat Ludovic Orban.

Acesastă donație este însoțită de câțiva miniștri ai României, inclusiv al MAI, Ministerul Sănătății și alții.

În această dimineață, premierul Republicii Moldova, Ion Chicu a scris următorul mesaj pe pagina sa de facebook: „Cu câteva ore în urmă am fost informați de autoritățile române, că transportul cu echipamente medicale de protecție și medicamente esențiale pentru tratarea Covid-19, oferit cu atâta generozitate de poporul român, nu va ajunge astăzi la Chișinău, după cum era planul inițial. Vom fi bucuroși să vedem frații români la Chișinău, imediat ce finalizează toate procedurile de pregătire interne”.

Guvernul României a aprobat în şedinţa de săptămâna trecută acordarea unui ajutor umanitar pentru Republica Moldova. Valoarea acestui ajutor este de 16,5 milioane de lei (echivalentul 3,5 milioane de euro). Este vorba de materiale sanitare necesare pentru a face faţă eforturilor de limitare a răspândirii infecţiei cu coronavirus.

În același timp, amintim că Guvernul României a trimis în misiune de susținere o echipă de 42 de specialiști medicali. Aceștia vor munci împreună cu medicii din Republica Moldova, în contextul gestionării situației epidemiologice. Misiunea va dura 15 zile, începând cu data de 30 Aprilie 2020.

Pe lângă ajutorul menționat mai sus, România asigură echipament de protecție specific pentru personalul și medicii români. Mai exact: 3000 combinezoane de protecție, 6000 măști medicale, 6000 măști chirurgicale, 11500 perechi mănuși, 1000 viziere și 10 izolete.

20 de camioane cu ajutor umanitar din partea României, în drum spre Republica Moldova

Sursa: https://unimedia.info


Dorim să vă oferim acces exclusiv și imediat la cele mai bune informații.

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog. Vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Abonează-te la blog prin email

Suntem prezenți și pe rețelele de socializare precum:

Facebook, Twitter, Instagram, VK, tecunosc și canalul nostru video YouTube.

Urmărește știrile DiasporaMadrid.com pe Telegram.