Real Madrid a ajuns la un acord cu jucătorii pentru scăderea salariilor

Diaspora Madrid

Real Madrid a ajuns la un acord cu jucătorii pentru scăderea salariilor

acord, club, Coronavirus, criza, fotbal, jucatori, Real Madrid, salarii, Spania

Real Madrid a ajuns la un acord cu jucătorii săi pentru reducerea salariilor cu 10-20 la sută pentru restul sezonului.

Jucătorii şi membrii staff-ului primelor echipe de fotbal şi baschet ale clubului Real Madrid, reprezentate de căpitanii lor, şi principalii conducători ai diferitelor sectoare ale clubului au ajuns la un acord pentru reducerea voluntară a salariului lor în acest an, între 10% şi 20%, în funcţie de circumstanţele care pot aduce oprirea definitivă a sezonului 2019-2020.

a precizat clubul madrilen.

Decizia, adoptată de jucători, antrenori şi angajaţi, permite evitarea recurgerii la măsuri traumatizante care să afecteze restul salariaţilor şi permite contribuţia la menţinerea obiectivelor economice ale entităţii noastre, care se confruntă cu reducerea veniturilor din cauza suspendării competiţiilor şi a paraliziei unei mari părţi a activităţilor comerciale.

se mai arată în comunicat.

În primă fază este vorba de o scădere de 10%

Potrivit presei spaniole, scăderea va fi de 10% dacă sezonul 2019-2020 va fi dus până la capăt şi de 20 la sută dacă va fi suspendat definitiv.

Real Madrid are o masă salarială de 283 milioane de euro. Acordul cu jucătorii îi aduce clubului o economie de 28 până la 56 de milioane de euro, în funcţie de viitorul sezonului 2019-2020.

Prin acest acord voluntar găsit cu jucătorii, scopul este de a evita un şomaj parţial. Acesta ar afecta dur cei 800 de angajaţi ai clubului. Salarile acestora sunt net inferioare jucătorilor echipelor de fotbal şi baschet masculin.

LaLiga a sfătuit cluburile se recurgă la un plan de şomaj parţial (ERTE), pentru a încerca să minimalizeze pierderile aduse de pandemie. FC Barcelona, Atletico Madrid, Sevilla FC şi Espanyol Barcelona au făcut deja apel la acest plan de şomaj parţial.

Real Madrid a ajuns la un acord cu jucătorii pentru scăderea salariilor

Sursa: https://www.marca.com


Dorim să vă oferim acces exclusiv și imediat la cele mai bune informații.

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog. Vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Abonează-te la blog prin email

[jetpack_subscription_form subscribe_placeholder=”Adresă email” show_subscribers_total=”false” button_on_newline=”true” submit_button_text=”Abonare” custom_font_size=”16″ custom_border_radius=”0″ custom_border_weight=”1″ custom_padding=”15″ custom_spacing=”10″ submit_button_classes=”has-text-color has-background-color has-background has-primary-background-color” email_field_classes=”” show_only_email_and_button=”true”]

Pe lângă rețelele de socializare precum Facebook, Twitter, Instagram și canalul nostru video YouTube. Nou, acum avem și canal Telegram.

Lasă un comentariu


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.