Mai mult de jumătate dintre români (55%) declară că intenționează să se vaccineze anti COVID19 în 2021, iar dintre cei aproape 40% care afirmă că nu doresc să se vaccineze, jumătate susțin că și-ar putea schimba opinia în viitor, arată un sondaj realizat de INSCOP Research, în parteneriat cu Centrul de Cercetare în Comunicare și Inovare Socială (CoRe), din cadrul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca.

Remarcabilă este diferența dintre persoanele foarte tinere (18-29 de ani) și vârstnici (peste 60 de ani) în ceea ce privește atitudinea față de vaccinare. Astfel, doar 42% dintre tinerii de 18-29 de ani declară că intenționează să se vaccineze împotriva COVID19, comparativ cu 72% dintre persoanele cu vârsta de peste 60 de ani care susțin că se vor vaccina.

Explicațiile acestui decalaj evident sunt multiple:

  • riscurile medicale diferite ale celor două grupuri de populație
  • o cultură a vaccinării consolidată în cazul populației cu vârsta de peste 60 de ani care a experimentat campaniile de vaccinare extinsă din perioada comunistă
  • expunerea mult mai puternică a populației tinere la informațiile culese de pe rețelele sociale
  • vârstnicii se informează mai mult din media tradiționale unde controlul știrilor este mult mai strict.

Percepția asupra vaccinurilor

Mai mult, 76.6% dintre respondenți consideră că vaccinarea este cea mai eficientă modalitate de a ne apăra față de unele boli, în timp ce 21.4% își exprimă dezacordul, iar 1.9% nu știu sau nu răspund. Majoritatea celor care consideră vaccinul salvator în fața pandemiei au peste 45 de ani, un nivel de educație ridicat și locuiesc în urbanul mare.

De asemenea, 62,4% au încredere în informațiile oficiale pe care le primesc despre vaccinuri 62.4. În timp ce 33.9% afirmă contrariul. La fel, cei din prima categorie sunt educați, au un venit lunar mai ridicat și locuiesc la oraș.

Cei care declară că NU intenționează să se vaccineze împotriva Covid-19 în cursul acestui an sunt mai ales: persoane sub 45 de ani, cu un nivel de educație scăzut, inactivi potențial activi sau gulere albastre, locuitori din orașe mai mici sau din mediul rural, fără venit sau cu un venit redus.

Sondaj DiasporaMadrid.com: votează și tu!

Doriți să faceți vaccinul antiCovid?

Principalele motive invocate de cei care nu intenționează să se vaccineze sunt:

  • teama de posibile reacții adverse (30.9% invocă acest lucru drept principalul motiv pentru care nu sunt de acord să se vaccineze),
  • neîncrederea în eficiența vaccinului (26.8%)
  • informațiile insuficiente despre vaccinarea anti COVID 19 (14.7%).

12.7% își justifică refuzul de a se vaccina prin faptul că nu cred că virusul Covid-19 există, iar 5.8% menționează că sunt împotriva vaccinurilor, în general. Doar 8.2% invocă alt motiv. Procentul non-răspunsurilor este 0.9%.

Vaccinarea, o alegere personală

În opinia majorității covârșitoare a românilor (83%), vaccinarea împotriva COVID-19 trebuie să fie o alegere personală a fiecărui cetățean. Sunt de părere că vaccinarea ar trebui să fie obligatorie 16.4% dintre participanții la sondaj. Iar 0.6% nu știu sau nu răspund.

83% din respondenți consideră că vaccinarea ar trebui să fie o alegere personală. Doar o șesime – în special românii cu venituri considerabil peste medie – considerând că ar trebui să fie obligatorie. Cheia de interpretare a informației este complexă: pe de o parte, impunerea voinței statului în perioada comunistă a lăsat răni adânci, creând suspiciune față de orice “obligativitate” impusă de autorități. Deceniile de democrație au mărit de asemenea apetitul societății pentru autonomie individuală și chestionarea critică a acțiunilor deținătorilor puterii. Aceste aspecte sunt pozitive: societatea românească are o reziliență înaltă la eventuale tentative totalitare de diminuare a libertății personale.

Citește și:

Ghidul fiscal al contribuabililor care realizează venituri din străinătate

De când intră în vigoare obligaţia prezentării unui test COVID-19 negativ pentru a intra în România?

Ghid de Reîntoarcere pentru Diaspora 2021 – Reînnoire Acte, Repatriere Bunuri, Echivalare Studii și alte informații

Datele sondajului au fost culese în perioada 13 ianuarie – 3 februarie 2021 prin metoda CATI (interviuri telefonice). Volumul eșantionului multistadial stratificat a fost de 1200 de persoane. Reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2,8% la un grad de încredere de 95%.

Surse: stiri.tvr.ro / psnews.ro

Puteți consulta sondjul integral AICI.

Mai mult de jumătate dintre români declară că intenționează să se vaccineze anti COVID19 în 2021. Sondaj!


Dorim să vă oferim acces exclusiv și imediat la cele mai bune informații.

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog. Vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Abonează-te la blog prin email

Pe lângă rețelele de socializare precum gab.com, Facebook, Twitter, Instagram, tecunosc, VK și canalul nostru video YouTube.

Urmărește știrile DiasporaMadrid.com pe Telegram.