Info Turism

City break in Madrid - Shopping

Madrid capitală și centrul de afaceri

Din multe puncte de vedere, Madrid seamănă izbitor cu alte metropole internaționale, de același rang. Este cel mai mare oraș al Spaniei, are cel mai mare număr de locuitori, este capitala și centrul de afaceri. Un City break la Madrid – Shopping, etc. Dar, înainte de a trage orice altă concluzie, caracterul unui oraș este dat de micile detalii.

Între zgârie-nori și freamătul mașinilor, dacă ascultați cu atenție, veți reuși să auziți melodiile domoale ale chitarei, zornăitul podoabelor unei rochii de flamenco, pufnitul nărilor unui taur, strigătele unui matador si râsetele unor turiști, după ce au servit prea multe pahare de vin spumos.

Într-adevăr, Madridul este pentru călătorii interesați de picturi faimoase și de arhitectură splendidă. Dar este și pentru cei în căutare de distracție.

Acest mare oraș european are o atmosferă spaniolă distinctă, ilustrată cel mai bine de atracțiile sale cele mai de preț:

  • Muzeul Prado, în care stau agățate capodoperele celor mai celebri artiști spanioli, inclusiv Goya și Velasquez;
  • Palatul Regal (sau Palacio Real), o capodoperă arhitectonică în sine;
  • Piața El Rastro pentru câteva ore de cumpărături.

Dar, dacă sunteți epuizați după o zi de vizite, veți dori să vă odihniți într-una din terasele în aer liber, în special cele ce mărginesc Plaza Mayor. Îndată ce energia v-a fost redată, bucurați-vă de aromele specialităților barurilor de tapas, înainte de a vă avânta să petreceți o noapte albă prin cluburi.

City break in Madrid – Shopping

Chiar dacă Barcelona este unanim acceptată ca destinația spaniolă cea mai vizitată, Madridul nu rămâne în urmă. Cel puțin din punct de vedere al locurilor de văzut și al lucrurilor de făcut.

De la flamenco la luptele cu tauri, de la jocurile de fotbal la muzee și la cea mai mare piață europeană, Madrid dispune de o multitudine de atracții și activități pentru a își menține vizitatorii ocupați, cel puțin câteva zile. Astfel, pentru o trecere în revistă a câtorva dintre cele mai renumite obiective turistice, un city break în Madrid poate că reprezintă soluția cea mai avantajoasă.

Dacă, în schimb, doriți ceva mai mult de la o vacanță aici, atunci verificați secțiunea noastră de oferte Madrid.

Triunghiul format de cele trei muzee incredibile, Prado, Thyssen-Bornemisza și Centrul de Artă Regina Sofia, este, poate, piesa de rezistență a culturii orașului. Comandat in 1785, Muzeul Prado este cel mai faimos dintre cele trei. Aici se afișează operele artiștilor spanioli Diego Velasquez, El Greco și Francisco Goya.

Madridul nu se oprește aici când vine vorba despre muzee. Muzeo de Traje, un loc în care puteți vedea expuse obiecte de îmbrăcăminte tradițională, purtate de spanioli de-a lungul timpului.

Muzeul Sorolla oferă, așa cum arată și numele, opera binecunoscutului pictor impresionist spaniol Joaquin Sorolla.

Cum rămâne cu terapia de shopping?

Diversitatea brută de oferte de shopping la Madrid este amețitoare

Da, Madridul poate să mulțumească pe oricine. De la străzile înțesate cu magazine de tip boutique din zona Arquelles, până la magazinele chic din districtul Salamanca.

Cea mai densă concentrare de magazine se găsește în Puerta del Sol. Pornind, de aici, pe Calle del Carmen către Calle Montera sau Calle Preciados.

Pentru produse „la modă”, îndreptați-vă spre cartierul Salamanca, pomenit mai sus. Aici veți descoperi vitrinele celebrilor designeri Pedro del Hierro, Mango, Zara sau Armani.

Sportul și în special fotbalul, se bucură de o popularitate incredibilă la Madrid. Real Madrid este, fără îndoială, cea mai iubită echipă a orașului, iar Atletico o urmează îndeaproape. Puteți să le urmăriți evoluția, dacă sunteti norocosi si puteți să achiziționați niște bilete din timp. Pe Santiago Bernabeu sau pe Wanda Metropolitano.

Luptele cu tauri, celebrele coride, sunt poate și mai greu de văzut. Biletele se vând cu aproape un an înainte, însă o foarte mică parte dintre acestea sunt păstrate până la câteva săptămâni înainte de evenimentele de gen.

Viața de noapte este o caracteristică pe care n-o putem lăsa deoparte

Dacă sunteți aici doar pentru 2-3 zile, considerați o vizită de vineri până duminică sau luni. Serile cele mai spectaculoase fiind cele din weekend. Pentru că cina se servește în Spania destul de târziu, viața de noapte nu începe aici până după ora 23:00 și durează, în general, până in jurul orei 3 dimineața.

Cafenelele, barurile și cluburile au pătruns adânc în fiecare din cartierele orașului, deci nu va fi greu să găsiți o masă liberă după lăsarea serii. Și va trebui să vă ajustați ceasurile, pentru că adevarata distracție nu începe în Madrid mai devreme de 10 seara. În timp ce alte orașe europene își sting luminile după înserare, madrilenii se îndreaptă veseli spre cartiere precum Malasana, Chueca sau Lavapies și petrec până în zorii zilei următoare.

În mod tradițional, bucătăria madrilenă este destul de rustică

Bogate în carne, produse făinoase și brânzeturi, preparatele cele mai bune se servesc în barurile de tapas, cunoscute și sub numele de tascas sau tabernas. De menționat ar fi orele la care madrilenii servesc mâncarea. Puțin defazate de cele cu care suntem noi obișnuiți. Mănâncă un prânz copios ceva mai târziu decât o facem noi, în mod normal. Cina este de cele mai multe ori ușoară si la ore destul de tarzii.

Specialitățile pe care vă recomandăm să le încercați sunt „Cocido” – o tocană cu năut și cârnați; porc de lapte la proțap sau la cuptor; „gazpacho” – un fel de supă rece; „patatas bravas” – cartofi sotați. Dacă, totuși, vă săturați repede de produsele tradiționale, încercați unul din restaurantele cu preparate din bucătăria internațională, servind atât mâncăruri vegetariene, cât și cele tipic mediteraneene sau franceze.

Din punct de vedere al băuturii, încercați vinul Rioja, specialitatea Cava, ce seamănă foarte tare cu șampania sau berea Mahou.

Chiar dacă se face destul de rece în timpul iernii, există totuși, și în această perioadă, destul de multe zile însorite și este adeseori călduț. Cele mai bune perioade pentru a vizita orașul Madrid este primavara și toamna. Festivalurile și petrecerile stradale au loc, în mare parte, în timpul lunii mai. Este destul de cald și deloc confortabil în iulie și august.

Dacă totuși doriți să ajungeți la Madrid atunci, o idee bună ar fi să rezervați un sejur în Madrid, într-un hotel care să dispună de o piscină. Apoi, puteți să vă petreceți timpul în incinta muzeelor și magazinelor ce dispun de aer condiționat, pentru ca, ulterior, să reveniți la hotel pentru o baie în piscina răcoroasă, revigorantă. Pe seară, cafenelele și restaurantele în aer liber sunt cea mai bună opțiune, imediat după apusul soarelui.

Harta interactiva Madrid capitala

Lasă un răspuns