Cum se poate solicita ajutorul de naștere de 500 de euro pe lună pentru mamele sub 30 de ani?

Diaspora Madrid

Cum se poate solicita ajutorul de naștere de 500 de euro pe lună pentru mamele sub 30 de ani?

500 de euro, adoptie, ajutor, ajutor lunar, copil, femei insarcinate, Madrid, mame, nastere, Spania

Cum se poate solicita ajutorul de naștere de 500 de euro pe lună? Comunitatea din Madrid a deschis perioada de depunere a cererilor pentru ajutoarele la naștere destinate femeilor însărcinate, mamelor și părinților adoptivi cu vârsta sub 30 de ani, care pot ajunge la un total de 14.500 de euro pentru fiecare copil.

Ajutorul financiar al Comunității din Madrid pentru naștere constă într-o plată lunară de 500 de euro. Plata prestației se face începând cu a cincea lună de sarcină și până când copilul împlinește vârsta de doi ani.

Astfel, vor fi eligibile pentru aceste subvenții femeile care, la 1 ianuarie, se află în a 21-a săptămână de sarcină sau în săptămânile următoare. De asemenea, și mamele care au avut un copil sau persoanele care au adoptat un copil după această dată.

Suma se dublează pentru fiecare copil suplimentar în cazul sarcinilor, nașterilor sau adopțiilor multiple.

Plata se va face până în ultima zi a lunii în care copilul împlinește vârsta de doi ani, cu excepția adopțiilor.

În cazul adopțiilor, nu se va ține cont de vârsta copilului. Cele 24 de plăți lunare va începe odată cu înregistrarea adopției în registrul de stare civilă.

Primul copil născut în Spania în anul 2022 este de naționalitate română

Care sunt cerințele ce trebuie îndeplinite?

Solicitanții trebuie să îndeplinească următoarele cerințe la momentul depunerii cererii:

  1. Să fie spaniol sau străin cu ședere legală în Spania. Străinii care au reședința în Comunitatea Madrid vor fi eligibili pentru acest beneficiu, cu condiția să îndeplinească cerințele stabilite în acest regulament.
  2. Solicitanții nu trebuie să aibă mai mult de 30 de ani.
  3. Să dovedească faptul că au fost înregistrați ca rezidenți permanenți în una sau mai multe localități din regiunea Madrid timp de cel puțin zece ani înainte de data depunerii cererii.
  4. De asemenea să își mențină reședința în regiunea Madrid pe durata acordării prestațiilor.
  5. Să nu depășească 30.000 de euro pe an de venit la impozitul individual sau 36.200 de euro pe an de venit la impozitul comun pentru întreaga unitate familială în declarația de impozit pe venitul persoanelor fizice pentru ultima perioadă fiscală pentru care a expirat termenul de depunere la momentul depunerii cererii de ajutor.
  6. Să nu facă obiectul niciuneia dintre interdicțiile de a primi ajutoare în conformitate cu normele stabilite la articolul 13 din Legea 38/2003 din 17 noiembrie.

Vezi și:

Sărbători legale în Spania. Vezi calendarul spaniol cu zilele libere pentru anul 2022!

De la 1 ianuarie garanția în Spania se extinde de la 2 la 3 ani

Unde se solicită ajutorul de naștere?

În secțiunea din site-ul regiunii Madrid, Ayudas económicas a la natalidad, care conține toate informațiile referitoare la aceste subvenții, se găsește un link pentru a accesa formularele pe care solicitanții trebuie să le depună împreună cu documentația necesară.

Odată completată, aceștia pot alege să proceseze cererea online sau în persoană.

În primul caz, solicitanții trebuie să dețină un certificat electronic recunoscut de Comunitatea Madrid. Cererea se depune online la Registrul Telematic regional(click AICI).

Puteți consulta lista certificatelor recunoscute la acest link

În cazul în care se optează pentru modul în persoană, aceștia pot efectua această solicitare la orice oficiu regional de înregistrare și prin intermediul consiliilor locale membre ale Ghișeului unic(Ventanilla Unica), precum și la birourile Registraturii Administrației Generale de Stat sau prin scrisoare recomandată.

Puteți consulta lista și funcționarea acestor puncte la acest link

Se estimează că cererea va dura până trei luni pentru a fi procesată și soluționată. Odată ce cererea a fost aprobată, dreptul la prestație va fi recunoscut începând cu luna în care a fost depusă, iar plățile vor fi efectuate lunar prin transfer bancar.

Ce este certificatul digital de persoană fizică în Spania și cum se obține?

Compatibil cu ajutoarele de la alte administrații

Primirea acestor subvenții este compatibilă cu desfășurarea oricărei activități profesionale remunerate. Fie că este vorba de activități independente sau salariate. Beneficiarul nu poate depăși 30.000 de euro pe an la impozitul individual sau 36.200 de euro pe an la impozitul comun pentru întreaga unitate familială.

De asemenea, este compatibilă cu primirea prestațiilor de maternitate care pot fi oferite de alte administrații.

Cum se poate solicita ajutorul de naștere de 500 de euro pe lună pentru mamele sub 30 de ani?


Dorim să vă oferim acces exclusiv și imediat la cele mai bune informații.

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog. Vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Abonează-te la blog prin email

[jetpack_subscription_form show_subscribers_total=”false” button_on_newline=”false” custom_font_size=”16px” custom_border_radius=”0″ custom_border_weight=”1″ custom_padding=”15″ custom_spacing=”10″ submit_button_classes=”” email_field_classes=”” show_only_email_and_button=”true”]

Suntem prezenți și pe rețelele de socializare precum: gab.com, Facebook, Twitter, Instagram, tecunosc, VK și YouTube.

Urmărește știrile DiasporaMadrid.com pe Telegram.

Lasă un comentariu


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.