A murit sufocată în urma unei provocări de pe TikTok. Jocul cu eşarfa

Diaspora Madrid

A murit sufocată în urma unei provocări de pe TikTok. Jocul cu eşarfa

10 ani, a murit sufocată, copii, jocul cu esarfa, provocarea blackout, TikTok

A murit sufocată în urma unei provocări de pe TikTok. O fată, în vârstă de 10 ani, a murit prin asfixie în Palermo (Sicilia, în sudul Italiei) în timp ce participa la o provocare numită ”jocul cu eşarfa” de pe reţeaua socială TikTok.

Antonella participa la o ”blackout challenge” pe TikTok, în baia din casa familiei sale. Ea şi-a legat o curea în jurul gâtului cu scopul de rămâne fără răsuflare cât mai mult timp, în timp ce se filma cu telefonul mobil. Sora ei în vârstă de cinci ani a fost cea care i-a descoperit trupul inconştient.

Fata a fost transportată imediat de părinţi la spitalul de pediatrie din Palermo, însă nu a supravieţuit.

”N-am ştiut nimic”, a explicat tatăl fetei pentru cotidianului La Repubblica. ”Nu ştiam că ea participa la acel joc. Ştiam că Antonella intra pe TikTok pentru coregrafii, pentru a se uita la videoclipuri. Dar cum mi-aş fi putut imagina această atrocitate?”, a spus el. Părinții au decis să doneze organele fetei, astfel încât ”alţi copii să poată trăi datorită ei”.

Provocarea blackout – Jocul cu eşarfa

”Jocul cu eşarfa”, în care copiii îşi blochează respiraţia până când leşină pentru a experimenta senzaţii tari, provoacă în fiecare an accidente, dintre care unele sunt fatale.

Parchetul din Palermo a deschis o anchetă pentru ”incitare la sinucidere”. Telefonul mobil al fetei a fost confiscat de anchetatori. Aceștia urmează să stabilească dacă Antonella era conectată cu alţi participanţi, dacă a fost invitată de o altă persoană să ia parte la provocare sau dacă a realizat înregistrarea video pentru prieteni sau cunoscuţi.

Ca reacţie la această tragedie, platforma lansată în 2016, care declară că are 100 de milioane de utilizatori în Europa, a emis un comunicat. ”Siguranţa comunităţii TikTok este prioritatea noastră principală, suntem la dispoziţia autorităţilor competente pentru a colabora la ancheta lor”, se arată în document.

Sursa: cope.es

A murit sufocată în urma unei provocări de pe TikTok.


Dorim să vă oferim acces exclusiv și imediat la cele mai bune informații.

Abonează-te la blog prin email.

Urmărește DiasporaMadrid.com pe Telegram şi Google News!

Vei primi notificări prin email sau direct pe telefon când vor fi publicate articole noi.

Lasă un comentariu


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.